Telefon: 0745.399.996
E-mail: office@gimnastica-gravide.ro
Adrese
Centrul Pronatalita
Str. Hristo Botev nr. 10, et. 1, interfon 2
ramonarosu2000@yahoo.com
Parteneri media
hiphip.ro
totuldespremame.ro/video/cursurile-lamaze
despreSpa.ro
bucurenci.ro/2010/02/cum-ne-nastem/
gradinitebucuresti.ro
Galerie Foto
Informatii recomandate
www.morfologiefetala.ro
atasatlasanulmamei.blogspot.ro
midwifethinking.com/2016/04/13/the-placenta-essential-resuscitation-equipment
www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=kHW17Dx8ajY
attachmentparenting.com/
terapiebach.wordpress.com/
maternologia.ro
hiphip.ro
gimnasticaintima.ro
adelle.ro/co-sleeping-trei-pe-o-saltea/
urbankid.ro
Ultimele articole publicate
Exercitii prenatale de streching
Masajul prenatal
Ingrijirea sanilor in timpul alaptarii
Contractiile uterine
Abdomen plat pentru Supermamici
PILATES PENTRU MAMICI
Gimnastica pentru sarcina 5
Masajul in travaliu
Gimnastica pentru sarcina 4
Cursuri prenatale Lamaze
Metoda Lamaze
Gimnastica pentru sarcina 3
Pilates postnatal
Gimnastica pentru sarcina 2
PILATES IDEAL PENTRU PROASPETELE MAMICI
DE CE doare nasterea?
Gimnastica pentru sarcina 1
Respiratia este esentiala la nastere!

Masajul prenatal
 

Masajul prenatal

Masajul este considerat de foarte multă lume (mai ales în România) un moft.

Prin masaj întregul organism este ajutat să elimine toxinele, să înlăture tensiunea şi să funcţioneze mai bine.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte sănătatea ca fiind „starea de bine fizică şi psihică", obiective realizate de masajul somatic. Aşadar, prin masaj nu ne răsfăţăm, ci contribuim la starea noastră de sanatate.

 

De ce este bine să facem masaj în perioada de sarcină?

 

În sarcină organismul matern suferă unele transformări ce sunt însoţite de cele mai multe ori de senzaţii neplăcute şi disconfort general.

Pe masură ce sarcina avanseaza, numărul kilogramelor indicate de cântarul tău se va tot mării.

Creşterea în greutate corporală se resimte la nivelul tălpilor ce devin tensionate până la durere, datorită faptului că ele susţin toată greutatea corpului atunci când stai în picioare. Suplimentar, datorită hormonilor specifici gravidităţii, curbura plantară (scobitura piciorului) poate suferii transformări până la apariţia platfusului - picior plat.

Pentru prevenirea şi tratarea acestei transformări, recomand masajul tălpilor, dar atenţie, nu reflexoterapie. Putem fii tentaţi să tratăm unele manifestări aparent patologice prin reflexoterapie, lucru total contraindicat, datorită faptului că ele sunt de fapt doar unele „efecte secundare" ale stării de graviditate.

Majoritatea femeilor însarcinate, preponderent spre sfârşitul perioadei de sarcină, acuză senzaţia de „picioare grele". Acestea se umflă datorită retenţiei de apă, fenomen denumit medical - edem.

Masajul membrelor inferioare are efectul de a combate edemele prin ajutarea circulaţiei venoase, de întoarcere, a sângelui.

La fel de „celebrii" pentru femeile însărcinate mai sunt şi „cîrceii", adică spasme musculare spontane şi puternice, localizate preponderent la gambe şi tălpi. Iată cum masajul acestora ajută la combaterea cîrceilor extrem de dureroşi. Masarea musculaturii din aceste zone, prin efectul mecanic, dar şi prin activarea circulaţiei, ajută metabolismul şi conferă relaxare.

Săptămânile de sarcină trec, bebeluşul creşte constant, abdomenul tău se conturează şi se mareşte, dar în acelaşi timp centrul tău de greutate se modifică şi în acest fel coloana vertebrală tinde să-şi accentueze curburile. Consecutiv, musculatura spatelui devinde tot mai tensionată şi de cele mai multe ori apar dureri „de spate" localizate frecvent în zona lombară („la mijloc").

Masarea acestor muşchi devine la un moment dat absolut necesară pentru a putea continua activităţile zilnice destul de solicitante, chiar dacă stai mult la birou.

Musculatura spatelui poate fii masată stând pe o parte sau stând pe un scaun invers, rezemată în faţă pe spatar. Recomand folosirea poziţiei pe o parte, datorită faptului că pe scaun nu vei sta complet relaxată, iar efectul masajului este limitat.

Ne concentrăm atenţia asupra muşchilor paravertebrali (laterali coloanei vertebrale), masându-i cu mişcări circulare de la baza coloanei în sus, spre cap, insistând în zonele mai tensionate, respectiv lombare, toracale (între omoplaţi) şi cervicale (la ceafă).

În sarcină trebuie executat un masaj special, prenatal

Daca vrei sa faci masaj în perioada sarcinii, gândeşte-te că trebuie să găseşti un specialist care are experienţă în masajul prenatal pentru a nu avea surprize neplăcute care să pericliteze viaţa copilului tău în plină dezvoltare.

Masajul prenatal se adreseaza întregului organism, evitând zona abdominală şi mamară. Masarea burticii este contraindicat în perioada de sarcină datorită faptului că poate provoca contracţii uterine şi chiar declanşarea travaliului prematur.

 


Articol publicat in revista Superbebe
Autor: Ramona Rosu
Fiziokinetoterapeut si Educator Prenatal International Lamaze,
Experienta in elaborarea programelor de pregatire
pentru nastere si gimnastica pre si postnatala
Tel: 0745.399.996
E-mail: office@gimnastica-gravide.ro
Web site: www.gimnastica-gravide.ro
Copyright © 2006 - Gimnastica-Gravide.ro
Toate drepturile rezervate
pagina principala educatie prenatala lamaze gimnastica prenatala gimnastica postnatala pilates impresii contact